Democrația în acțiune în Sudul Republicii Moldova

Democrația în acțiune în Sudul Republicii Moldova

Asociația pentru Combaterea Izolării Informaționale "ECOU", cu sprijinul generos al poporului american prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), implementează proiectul "Spectacole pentru democrație care inspiră și implică". Scopul principal al proiectului este impulsionarea implicării civice a cetățenilor din Sudul Republicii Moldova după modelul democrațiilor europene.

În cadrul acestui proiect, au fost constituite deja comitete cetățenești de participare în șase localități din raioanele Cahul, Cantemir și Leova și anume în comunele Zîrnești și Gotești; satele Filipeni și Văleni; orașele Cantemir și Leova. Scopul acestora este de a stimula participarea activă a cetățenilor în procesul decizional local, promovând astfel transparența și responsabilitatea autorităților publice locale.

Un obiectiv important al proiectului este abilitarea membrilor comitetelor în cadrul atelierelor de instruire în domenii cheie pentru a le fortifica cunoștințele despre drepturile civice pe care le au și cum le pot aplica în practică.

Prima rundă de traininguri, care s-a încheiat pe 17 iulie curent, a fost dedicată instruirii privind implicarea activă în procesele decizionale locale. Urmează să fie organizate încă două runde de traininguri care vor dezvolta abilitățile membrilor comitetelor privind procesele de elaborare și monitorizare a bugetului public local, implementarea mecanismului de bugetare participativă, asigurarea transparenței decizionale și consultarea publică la nivel local.

După încheierea instruirilor, comitetele își vor începe activitatea propriu-zisă prin organizarea lunară a ședințelor de lucru unde vor fi discutate probleme de importanță majoră pentru comunitățile locale și în cadrul cărora membrii CCP vor veni cu soluții, recomandări și propuneri pentru rezolvarea acestora, adresate autorităților publice locale.

Proiectul se va încheia cu prezentarea unui spectacol social în șapte localități din Regiunea de Sud a Republicii Moldova. Spectacolul va fi montat de talentata regizoare Luminița Țîcu care va aduce în prim plan importanța implicării civice a cetățenilor în guvernanța locală, oferind astfel o platformă de exprimare artistică și educativă despre valorile democrației participative în spiritul valorilor europene.

Acest material informativ este realizat în cadrul proiectului "Spectacole pentru democrație care inspiră și implică" implementat de Asociația ECOU cu suportul generos din partea poporului american prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Conținutul acestui material ține de responsabilitatea Asociației ECOU și nu reflectă în mod necesar viziunea USAID sau a Guvernului Statelor Unite.

Pentru informații suplimentare, vă îndemnăm să accesați pagina de Facebook a Asociației ECOU: https://www.facebook.com/ECOU.Cahul

Alatura-te comunitatii noastre

Am construit această platformă cu gândul de a aduce către tine cât mai multe resurse