Ajută-ne să colectăm date despre organizația ta

Ajută-ne să colectăm date despre organizația ta

Dragi colegi, ONG-iști din toată țara,

Centrul CONTACT, în colaborare cu PIN Moldova și compania sociologică iData, realizează un studiu privind sectorul neguvernamental din Moldova care să ofere o înțelegere aprofundată a sectorului asociativ.

Acest studiu este foarte important pentru toți actorii interesați în dezvoltarea societății civile din Moldova, deoarece acest tip de cercetare se face o dată la 5- 6 ani, iar rezultatele acestuia vor sta la baza elaborării unor noi strategii, abordări și idei pentru dezvoltarea unei societăți civile puternice din Moldova.

Cercetarea se va concentra pe aspecte importante precum :

  • situația financiară actuală a OSC-urilor, diversificarea finanțării și perspectiva financiară viitoare, inclusiv finanțarea din partea instituțiilor UE;
  • capacitățile organizaționale ale OSC-urilor, nevoile, lacunele și barierele care împiedică dezvoltarea acestora;
  • reziliența și capacitatea de adaptare a OSC-urilor la contextul regional instabil;      
  • Cooperarea OSC-urilor cu donatorii, autoritățile, media, sectorul privat, ONG-urile internaționale și OSC-uri locale etc.

În acest context, vă informăm că organizația Dvs. ar putea fi contactată telefonic sau prin e-mail de echipa de cercetători de la iData și venim respectuos cu îndemnul să participați la acest studiu oferind timpul dvs., telefonic și/sau prin completarea on-line a chestionarului, pentru a răspunde la întrebările adresate.

Știm cât de valoros este timpul vostru și apreciem enorm implicarea voastră în dezvoltarea sectorului asociativ.

Pentru această implicare, organizațiile care vor participa la studiu vor beneficia de:

-        prioritate în consultațiile și instruirile oferite de Centrul CONTACT;

-        înscriere în concursul cu premii valoroase prin tragere la sorți (carduri cadou de la Librarius, Darwin etc.).

Menționăm că completarea chestionarului sau participarea la interviul telefonic poate dura în jur de 30 - 40 de minute.

Toate datele personale prezentate în chestionar vor fi prelucrate în conformitate cu politicile de protecție a datelor cu caracter personal.

Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru susținere în acest exercițiu!

 

Cu mult respect,

Echipa Centrului CONTACT

 

Alatura-te comunitatii noastre

Am construit această platformă cu gândul de a aduce către tine cât mai multe resurse